Etapa a IV-a a Ligii a III-a fost dezastruoasă pentru gruparea Bucovina Rădăuţi. Sucevenii au fost învinşi, în deplasare, cu categoricul scor de 6-1 de către formaţia Kosarom Paşcani. Fotbaliştii pregătiţi de Dan Stoica s-au întrecut în greşeli în startul partidei, aşa că gazdele au ajuns să conducă la jumătatea primei reprize cu incredibilul scor de 4-0. Rădăuţenii şi-au mai revenit cât de cât pe parcurs, izbutind chiar să înscrie golul de onoare prin Păsăilă.