În ciuda problemelor financiare cu care se confruntă clubul, fotbaliştii Rapidului au dat dovadă de caracter şi au obţinut a doua remiză consecutivă în deplasare în acest debut de sezon. Sucevenii au încheiat nedecis, scor 1-1, partida susţinută miercuri cu Dunărea Galaţi, iar dacă erau puţin mai atenţi, se puteau întoarce acasă chiar cu toate cele trei puncte.
Prima repriză a aparţinut „ceferiştilor”, care au şi izbutit să deschidă scorul în minutul 15, din penalty, prin Ionesi, în urma unui henţ comis în propria suprafaţă de pedeapsă de Şomodean.
Dunărea Galaţi a evoluat în alcătuirea Olaru - L. Radu, Şomodean, Hristian, Sorin Cucu (cpt.) - Chebac, Stelian Cucu, V. Florea (64 Moise) – Gohoreanu (69 Cenk), Istrate, C. Neagu. Antrenor: Ion Balaur.
Rapid a jucat în formula Pascal - D. Bălan, Fl. Plămadă (cpt.), Sava, Semeghin – Cerlincă (90 Fedorovici), Velescu, Stănescu (46 Golofca, 75 Cristescu), Căinari - Negru, Ionesi. Antrenori: Marin Barbu şi Bogdan Tudoreanu.