Luni, în jurul orei 12.51, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava a fost sesizat prin 112 despre faptul că unei tinere de 23 de ani, Maria P., care se află internată la Secția Pediatrie a Spitalului Orășenesc Gura Humorului, i-a fost furat telefonul mobil.
Tânăra se afla internată la Secția Pediatrie împreună cu cei doi copii ai săi și în jurul orei 12.00 a plecat să le facă niște analize și tratamente, lăsând telefonul pe o noptieră, iar în jurul orei 12.30, când s-a întors în salon, a constatat lipsa acestuia.
„Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat în vederea identificării autorilor şi recuperării prejudiciului”, se precizează în comunicatul poliţiei.