În noaptea de luni spre marţi, la ora 2:09, Dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava a fost înştiinţat, prin numărul unic de urgenţă 112, despre producerea unui incendiu la două locuinţe din comuna Şcheia.
Trei autospeciale de la Detaşamentul de Pompieri Suceava şi Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Şcheia au intervenit pentru localizarea şi lichidarea incendiului.
La sosirea militarilor ardea acoperişul unei case, existând pericolul de propagare a flăcărilor la o locuinţă aflată în imediata apropiere.
Au ars acoperişul casei pe o suprafaţă de 27 mp, planşeul construcţiei, pe 22 mp, mobilier, materiale textile, tâmplărie din lemn şi alte bunuri. Focul a afectat şi un metru pătrat din acoperişul casei învecinate.
Din primele cercetări, cel mai probabil incendiul a izbucnit din cauza unui scurtcircuit produs la un conductor electric improvizat.
Nu s-au înregistrat victime omeneşti.