Unul dintre agresorii din scandalul de la Hanul Ilişeşti, un tânăr de 25 de ani, a fost arestat preventiv pentru 29 de zile.
Duminică, polițiștii au continuat cercetările în cazul scandalului produs sâmbătă noapte la Hanul Ilişeşti, aceştia stabilind că, pe fondul consumului de alcool și al unui conflict izbucnit spontan, Alin G., de 25 ani, din comuna Șcheia, i-a lovit cu cuțitul pe Ionuț V. și Andrei B., apoi a spart geamurile ușii de la intrare, iar Costel S., de 25 ani, din comuna Ilişeşti, l-a lovit pe Adrian C. la mâna stângă, și Răzvan M., de 36 ani, l-a lovit pe Sebastian H.
În cauză a fost dispusă începerea urmăririi penale sub aspectul infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, față de Costel S. și Răzvan M. și sub aspectul infracțiunii de lovire sau alte violențe, iar față de Alin G. a fost dispusă începerea urmăririi penale și sub aspectul infracțiunilor de distrugere, lovire sau alte violențe și portul fără drept de cuţit.
În cazul acestuia, persoana agresată, Ionuț V., a fost examinată medico–legal, iar concluziile provizorii i-au stabilit 16–18 zile îngrijiri medico-legale pentru vindecare.
„Față de Alin G. s-a dispus măsura reținerii pentru o perioadă de 24 ore, după care a fost prezentat instanței de judecată, care a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru o perioadă de 29 zile, fiind introdus în arestul IPJ Suceava. După definitivarea cercetărilor se va dispune procedural”, se precizează în comunicatul poliţiei.