Vineri, la ora 08.30, agenţii Postului de poliție Vama s-au deplasat în zona împădurită de unde Constantin A., din localitate, a sesizat tăierea fără drept și furtul de arbori din pădurea sa, parcelă ce este în paza și administrarea Ocolului Silvic Pojorâta, ocazie cu care au stabilit faptul că Gheorghe Ț., de 65 de ani, din comuna Vama, a tăiat și sustras fără drept 11 arbori de fag cu un volum de 20,5 mc și o valoare de 3.952,25 lei.
Cu ocazia cercetării la fața locului și a verificărilor în zonă, în locul numit ”Banciu” din satul Molid, comuna Vama, a fost identificată cantitatea de 9,20 mc lemn fag, în valoare de 655,00 lei, ce a fost ridicată și predată în custodie lui Constantin A., în vederea continuării cercetărilor.
Cu ocazia audierii,bărbatul de 65 de ani a recunoscut că a tăiat cei 11 arbori nemarcați, iar parte din lemn l-a vândut joi unor persoane a căror identitate nu a fost stabilită și că arborii sunt din pădurea ce i-ar fi revenit de drept, dar pe care nu a revendicat-o în termenul legal.
„În cauză s-a întocmit dosar penal privind tăierea fără drept și furtul de arbori”, se precizează în comunicatul poliţiei.