În noaptea de sâmbătă spre duminică, persoane necunoscute au intrat în locuinţa unui tânăr din Fălticeni pe geamul lăsat deschis, la bucătărie, şi au furat un laptop în timp ce proprietarul dormea în camera alăturată.
Duminică, la ora 06.30, Daniel L., de 35 de ani, din municipiul Fălticeni, a sesizat poliția despre faptul că în noaptea precedentă persoane neidentificate i-au pătruns în locuinţa unde locuieşte fără forme legale, de unde i-au sustras un laptop.
Din cercetări polițiștii au stabilit faptul că hoţii au pătruns în locuinţa tânărului pe fereastra de la bucătărie, lăsată întredeschisă, şi au sustras un laptop din sufragerie.
În timpul comiterii furtului păgubitul dormea în dormitorul alăturat sufrageriei.
Valoarea prejudiciului este de aproximativ 400 lei.
„În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat”, se precizează în comunicatul poliţiei.