Două case aflate la 100 de metri distanţă una de alta, din Bosanci, aparţinând unor fraţi care muncesc în străinătate, au fost luate la rând de hoţi.
Sâmbătă, la ora 16.10, poliţiştii Postului de Poliţie Bosanci au fost sesizaţi de Constantin P., din localitate, despre faptul că la locuința ginerelui său, din aceeaşi localitate, persoane necunoscute au pătruns în interior și au sustras mai multe bunuri.
Polițiștii deplasați la faţa locului au stabilit faptul că locuința în cauză este în construcție, iar proprietarul acesteia se află la muncă în Belgia, de locuință având grijă părinții și socrii lui.
În partea laterală a casei au fost distruse două geamuri tip termopan, iar din interiorul locuinței au fost sustrase 16 calorifere din oțel, de diverse dimensiuni, nemontate.
Totodată, cu ocazia cercetărilor, polițiștii au descoperit că locuința aflată la o distanță de aproximativ 100 m a lui Ovidiu P., de 26 ani, fratele părții vătămate, plecat și el la muncă în străinătate, avea un geam cu urme de forțare. Examinând și interiorul celei de-a doua locuințe, polițiștii au constatat sustragerea a două flexuri electrice și a două cutii, în care erau depozitate mai multe bucăți de mozaic decorativ.
„Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, în vederea identificării autorilor şi recuperării prejudiciilor”, se precizează în comunicatul poliţiei.