Sâmbătă, în jurul orei 16.30, pe DN 2E, în orașul Vicovu de Sus, Ilie M., de 23 de ani, localnic, în timp ce conducea autoturismul, l-a surprins şi accidentat uşor pe minorul S.C., de 14 ani, din localitate, care a sărit dintr-o căruță cu fân, fără să se asigure, în fața autoturismului.
Conducătorul auto purta centura de siguranță, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ, după care i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.