Sâmbătă dimineaţă, ora 08.45, o patrulă de poliție din cadrul Secției de Poliție Burdujeni a fost sesizată de Iulian G. de 25 ani, localnic, cu privire la faptul că, în jurul orei 07.30, i-au fost sustrase taxiul și suma de 300 lei, de către o persoană care locuiește pe strada Aleea Dumbrăvii.
Polițiștii deplasați pe strada Aleea Dumbrăvii au găsit taxiul în cauză, parcat și având portierele deschise, iar lângă acesta pe Viorel B., de 28 ani, din localitate, care asculta muzică, acesta fiind indicat de tânărul de 25 de ani ca fiind persoana care i-a sustras autoturismul.
În urma verificărilor efectuate în baza de date, s-a constatat că Viorel B. nu posedă permis de conducere.
„Autoturismul a fost recuperat și predat pe baza de dovadă părții vătămate. Cercetările sunt continuate faţă de Viorel B. sub aspectul comiterii infracţiunilor de furt calificat şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, urmând să se dispună procedural”, se precizează în comunicatul poliţiei.