Skate-park-ul mult aşteptat de o mulţime de tineri suceveni pasionaţi de sporturile pe role s-ar putea materializa începând chiar de anul acesta.
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a precizat că proiectul tehnic al investiţiei estimate la 591.397 lei (aproximativ 6 miliarde de lei vechi) a fost definitivat, în prezent fiind făcute pregătiri pentru desemnarea unui constructor, prin licitaţie.
„Un proiect promis tinerilor din municipiul Suceava, skate-park-ul din zona Nordic, începe să capete contur. Dorim să realizăm chiar în acest an skate-park-ul, dacă licitaţia nu se va prelungi prea mult timp”, a spus Lungu.
Conform proiectului de amenajare a obiectivului Nordic Skate Parc, suprafaţa acestuia va fi de peste 1.000 de mp, iar în jurul acestuia va fi amenajată o zonă verde.