Un bărbat şi o femeie de Vaslui au fost identificaţi de poliţişti ca fiind autorii a trei furturi petrecute pe raza judeţului Suceava, cu un prejudiciu total de 17.000 de lei.
Marţi, în urma cercetărilor efectuate de poliţiştii Secţiei 4 Poliţie Rurală Gălăneşti şi ai Postului de poliţie Voitinel, în cooperare cu polițiști din cadrul Poliției municipiului Vaslui, s-a reușit identificarea autorilor a trei fapte de furt comise pe raza județului Suceava, ca fiind Cătălin V., de 30 ani (aflat în arest preventiv la Poliţia municipiului Vaslui), şi Maria R., de 36 ani, ambii din comuna Zăpodeni, judeţul Vaslui.
Polițiștii au stabilit faptul că cei doi sunt autorii a trei furturi: pe 18 mai au sustras mai multe sticle de băutură, parfumuri, precum şi trei lănţişoare din aur din locuinţa lui Gabriel G., pe 20 mai au furat o valiză în care se aflau bani din locuinţa lui Alexandru H., iar în perioada 5-15 iulie au furat un telefon mobil şi o pătură din casa Minodorei H.
Cu ocazia cercetărilor s-a stabilit că prejudiciul creat prin comiterea celor trei furturi este de 17.000 lei, fiind recuperată suma de 7.000 lei.
„Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a celor doi”, se precizează în comunicatul poliţiei.