Primarul Sucevei, Ion Lungu, a tras miercuri un semnal de alarmă pentru cei care vor să beneficieze de ajutoare de căldură în următorul sezon rece, îndemnându-i să completeze corect cererile de acordare a acestora, pentru că altfel riscă să piardă mai mult decât câştigă.
Edilul sucevean a precizat că, în urma controalelor efectuate de personalul primăriei, dar şi a verificărilor Curţii de Conturi, peste o mie de suceveni au de returnat banii pe care i-au încasat ilegal drept ajutoare la căldură.
„Din cele 1.000 de persoane care trebuie să dea banii înapoi la primărie pentru că au declarat în fals pentru ajutoare la încălzire, 600 au plătit deja”, a declarat Ion Lungu.
Banii care trebuie recuperaţi au fost acordaţi ca ajutoare la încălzire în ultimele două sezoane de iarnă: 2011-2012 şi 2012- 2013.