Mai mulţi tineri din oraşul Frasin au produs distrugeri unui autoturism pe motiv că proprietarul acestuia a refuzat să-i transporte până-n Gura Humorului.
Proprietarul, Ionuţ M., de 22 de ani, localnic, a fost apelat de un tânăr, Ioan P., de 26 de ani. Prin telefon apelantul i-a solicitat deţinătorului autovehiculului să-l transporte până-n oraşul Gura Humorului. În urma refuzului acestuia, tânărul de 26 de ani s-a deplasat împreună cu alţi „tovarăşi” la domiciliul celui care a „îndrăznit” să-l refuze. Ajunşi acolo, tinerii au pătruns în curtea proprietarului, unde au început să „se răzbune” pe maşină cu ajutorul pietrelor, „reuşind” să distrugă luneta şi să avarieze caroseria.
La plecare, tinerii furioşi l-au lovit în stradă şi pe vecinul reclamantului,. Vasile M., de 54 de ani. Acesta a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Poliţiştii le-au întocmit celor în cauză dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracţiunilor de „violare de domiciliu”, „distrugere” și „lovire sau alte violențe”.