Un bărbat de 58 de ani a ajuns vineri la spital cu răni grave, după ce s-a răsturnat cu tractorul pe un drum forestier, rămânând prins sub utilaj.
Vineri, la ora 13.16, Poliția municipiului Vatra Dornei a fost sesizată prin 112 despre faptul că pe drumul forestier Vultur, închis circulației publice, în direcția mina Ulmi, pe raza comunei Dorna Arini a avut loc un accident.
În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că Savin Ş., de 58 ani, din comuna Dorna Arini, în timp ce conducea tractorul, fără cabină de protecție și fără număr de înmatriculare, pe drumul forestier dinspre vârful Vultur către mina Ulmi, a pierdut controlul vehiculului, s-a lovit frontal de marginea drumului forestier și s-a răsturnat, fiind prins sub utilaj.
În urma accidentului a rezultat rănirea bărbatului, care a fost preluat de ambulanță și transportat la Spitalul municipal Vatra Dornei, unde a fost diagnosticat cu: ”traumatism cranio cerebral deschis, plagă contuză, traumatism antebraț drept, traumatism complex mână stângă”.
„În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, se precizează în comunicatul poliţiei.