Premierul României, Victor Ponta, a anunţat vineri, la Suceava, că din punctul său de vedere actualul proiect de regionalizare a României, cu 8 regiuni, „nu este cea mai bună formulă”. Ponta a spus că actualele 8 regiuni sunt mult prea mari pentru standardele europene. „Nu ştiu cum va arăta harta regiunilor din România în final. Cred într-o dezvoltare echilibrată, nu doar concentarea şi dezvoltarea într-un singur oraş. România trebuie dezvoltată cât mai echilibrat posibil”, a subliniat premierul. El a spus că personal ar fi de acord cu o regiune care să se cheme Bucovina. Ponta a subliniat că nu are cum să nu fie de acord cu înfiinţarea unei asemenea regiuni, având în vedere că a copilărit în Bucovina.