Un tânăr din municipiul Rădăuţi a fost extrădat din Marea Britanie acum câteva zile, ajungând în arestul IPJ Suceava, după ce anul trecut a fost pus în urmărire naţională, fiind cercetat pentru constituirea unui grup infracţional organizat şi alte infracţiuni informatice.
În noaptea de miercuri spre joi, la ora 03.30, în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceavaa fost încarcerat Constantin V., de 27 ani, din municipiul Rădăuţi, împotriva căruia Tribunalul Suceava a emis în lipsă mandat de arestare preventivă în 23 iulie 2012, pentru 30 zile, fiind cercetat pentru constituirea unui grup infracţional organizat şi alte infracţiuni informatice.
Tânărul a fost pus în urmărire naţională prin dispoziţia Inspectoratului General al Poliţiei Românedin 24 iulie 2012, fiind semnalat şi pe plan internaţional.
Astfel, în luna noiembrie 2012, respectivul a fost depistat în Marea Britanie şi a fost extrădat marţi, 14 august 2013, fiind preluat de poliţiştii Serviciului Investigații Criminale Suceava, escortat şi prezentat Tribunalului Suceava, care a confirmat mandatul de arestare preventivă.