Marţi seară, poliţia a fost anunţată că persoane necunoscute au pătruns într-o casă din Gura Humorului, de unde au furat un lănţişor de aur, în timp ce proprietarii se aflau în spatele locuinţei, dar cheia de la uşa casei era ascunsă în sertarul unei mese din curte.
În jurul orei 18:00, Aurica D., de 70 de ani, s-a dus în grădina din spatele locuinței împreună cu fiul său, Constantin D., asigurând ușa de la intrare în casă cu cheia, pe care a așezat-o într-un sertar al unei mese aflate în curtea locuinţei. În jurul orei 19.00, deoarece a auzit câinii vecinilor lătrând, s-a dus în curte, unde a găsit trei femei şi un bărbat. Una dintre femei, cu vârsta cuprinsă între 40 și 50 ani, i-a întins o bancnotă de 10 lei, cerându-i să-i vândă o găină, însă Aurica D. le-a cerut să plece, aceștia părăsind curtea. După aproximativ 40 minute, când bătrâna a intrat în casă, a observat că în camera în care locuiește lucrurile sunt răvășite, iar dintr-un dulap lipsește un lănțișor din aur.
Victima nu a reținut semnalmentele suspecților, decât faptul că aveau vârste cuprinse între 30 și 50 ani.
Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, în vederea identificării autorilor şi recuperării prejudiciului.
Poliţiştii atrag atenţia din nou cetăţenilor cu privire la modul de asigurare a uşilor şi de depozitare a cheilor de acces în locuinţă. „Nu lăsaţi niciodată cheia sub preş, în articole de îmbrăcăminte plasate la întâmplare, în ghivecele de flori, pe tocul uşii sau în astfel de locaţii, pentru că nu faceţi decât să uşuraţi activitatea infracţională a răufăcătorilor”, se precizează în comunicatul poliţiei.