Câteva zeci de suceveni şi reprezentanţi ai autorităţilor judeţene şi locale, şi ai instituţiilor publice au participat luni, 29 iulie a.c. la ceremonia publică de intonare a imnului naţional al României. Ceremonia a fost organizată cu prilejul Zilei Imnului Naţional, şi a avut loc în Piaţa Tricolorului din centrul Sucevei. Despre semnificaţia Zilei Imnului Naţional au vorbit comandantul Centrului Militar Judeţean, colonelul Mugurel Anton, prefectul Florin Sinescu, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor şi viceprimarul Sucevei, Ovidiu Doroftei. La ceremonie au mai fost prezenţi veterani de război şi cadre militare în rezervă.
Detaşamentul de onoare care a participat la ceremonie a fost format din garda drapelului de luptă şi un pluton gradă de onoare asigurate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina”, precum şi din garda la locul de arborare a drapelelor şi un pluton de gardă de onoare asigurate de Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Suceava.
(29 iul 2013, 14:20:17
Ziua Drapelului National a fost (26 iunie).
Astia sunt PROFESIONISTII nostri.