Marţi, 23 iulie, s-a încheiat prima sesiune de înscrieri la Universitatea „Ştefan cel Mare” (USV). 2.034 de candidaţi au ales să-şi continue studiile superioară la USV, înscrişii din această sesiune fiind absolvenţi ai liceelor din judeţele Suceava, Botoşani, Neamţ, Bacău, păstrându-se şi anul acesta arealul specific pentru universitatea suceveană.
Comparând datele înscrierilor din acest an, la învățământul cu frecvență, cu cele din anul universitar trecut (2.034 în 2013 şi 1.895 în sesiunea din vara anului 2012), se constată o ușoară creştere (peste 7%) a numărului de candidaţi înscrişi. La cei 2.034 de absolvenți se adaugă 5 tineri care și-au depus dosare de admitere pentru locurile destinate candidaților de etnie rromă, precum și 34 de etnici români din afara granițelor țării care au obținut diploma de bacalaureat în România. Pentru cele nouă programe de învățământ la distanță s-au înscris 312 candidați.
Potrivit reprezentanţilor USV, „interesul pentru programele de licență organizate în cadrul celor nouă facultăți ale USV se menține constant, deşi problemele cu care se confruntă populația din regiunea Nord-Est a țării nu sunt favorabile unei dezvoltări armonioase a tinerilor (familii cu părinţi plecaţi în străinătate, venituri mici, criza economică şi socială și alte fenomene cu efecte deosebit de grave)”.
„Dorim să subliniem că aceste rezultate arată gradul de încredere pe care tinerii absolvenţi îl au în potenţialul USV de a satisface nevoile lor de dezvoltare academică şi profesională, universitatea suceveană fiind o opţiune importantă în preferinţele absolvenţilor de liceu”, mai transmit şefii USV.
Totodată, pe parcursul anului universitar actual, universitatea a derulat campanii de promovare a ofertei educaţionale în liceele din zona de Nord-Est a ţării, precum şi în liceele din Republica Moldova. O noutate pentru anul acesta a fost iniţiativa de a oferi consiliere şi asistenţă pentru admiterea 2013 de către studenţii USV prin reţelele de socializare de tip Facebook, modalitate de comunicare ce s-a bucurat de succes şi a arătat orientarea modernă pe care o adoptă USV în relaţia cu cei interesaţi.