Un bărbat de 31 de ani din comuna Horodnic de Sus şi-a băgat în spital concubina şi fiul, lovindu-i cu toporul. Fapta a avut loc în noaptea de luni spre marţi, la domiciliul acestora. Pe fondul consumului de băuturi alcoolice şi a unor discuţii în contradictoriu, individul, Gheorghe Ţ., i-a aplicat concubinei sale, Doina D., de 22 de ani, mai multe lovituri cu toporul. Deasemeni individul şi-a lovit şi fiul în vârstă de un an.
Cei doi răniţi au fost transportați la Spitalul Municipiului Rădăuți, în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Femeia a fost diagnosticată cu „plagă contuză mâna dreaptă, multiple leziuni superficiale la diverse niveluri, plagă scalp”, iar minorul prezenta o „echimoză periorbitală ochi stâng, hematom frontal”. Ambii necesită aproximativ 7-10 zile de îngrijiri medicale. Minorul a fost transportat la Spitalul Județean Suceava, în vederea continuării investigațiilor medicale.
Individul este cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “lovire sau alte violențe”.