Şoseaua de centură a Sucevei este finalizată in proporţie de 80 %. Anunţul a fost făcut de preşedintele Consiliului Judeţean, Cătălin Nechifor, care a verificat azi stadiul lucrărilor la şoseaua de centură împreună cu constructorul. Nechifor a declarat că în momentul de faţă nu mai sunt probleme cu finanţarea investiţiei, existând fonduri pentru finalizarea lucrărilor. Nechifor a apreciat că lucrările au avut un ritm foarte bun în ultima lună, primul tronson dintre DN 2 şi DN 17 poate fi dat în folosinţă pană în septembrie iar întreaga investiţie putând fi finalizată pâna în noiembrie. Viitoarea şosea de centură va avea o lungime de 13 km.