Echipa sucevenă de fotbal Rapid CFR a reuși să se salveze de la retrogradare și va mai juca cel puțin un sezon în Liga a II-a, după ce azi a câștigat meciul decisiv în compania Sportului Studențesc cu scorul de 5 – 2. Rapidiștii au deschis scorul în minutul 16 , prin Sava, dar 4 minute mai târziu au rămas în 10, după eliminarea portarului Zăvoi. Sportul egalează două minute mai târziu prin Ferfelea și se anunța un meci foarte greu pentru suceveni. Rapidul reușește să preia conducerea în minutul 36 dintr-un penalty scos de Semeghin, jucător ce a avut o evoluție decisivă în această întâlnire și care mărește avantajul echipei sale în minutul 38, scor 3 – 1. Sucevenii își măresc avantajul imediat după pauză cu ajutorul unui autogol, iar studenții reduc din diferență în minutul 72, tot prin Ferfelea. Cu 11 minute înainte de final, Negru trece în viteză prin apărerea adversă, driblează portarul și duce scorul la 5 – 2. În 87, Rapid putea să facă 6 – 2, dar golul este anulat pentru off-side și partida se încheie cu o vicorie cu 5 – 2 pentru suceveni, care rămân în eșalonul secund și trec peste Chindia în clasament, echipă ce se duce în Liga a III-a.