Consiliul Judeţean Suceava şi Muzeul Bucovinei organizează, în intervalul 1 - 20 iulie a.c., în incinta Muzeului Satului Bucovinean de pe platoul Cetăţii de Scaun a Sucevei, cea de-a XVI-a ediţie a Atelierului de creaţie „Micii Meşteşugari”.
Ca şi în anii anteriori, copiii vor avea prilejul să înveţe, pe parcursul celor trei săptămâni, de la meşteri populari, artişti şi muzeografi, diverse meşteşuguri tradiţionale.
La atelierul de creaţie, care va funcţiona în intervalul menţionat în incinta Muzeului Satului Bucovinean, de luni până vineri între orele 10.00 - 14.00, se pot înscrie copii cu înclinaţii artistice, cu vârste cuprinse între 10 şi 16 ani.
Vor fi lucrative atelierele: pictură icoane pe sticlă (20 de locuri), încondeiere ouă (20 de locuri), prelucrarea artistică a lemnului (20 de locuri), modelaj în lut (20 de locuri), împletituri şi tapiserie (20 locuri).
Înscrierile se fac pe baza de fişei de participare care va fi completată la Hanul Domnesc - Muzeul de Etnografie, Str. Ciprian Porumbescu nr. 5.
Locurile disponibile pe ateliere se vor ocupa în ordinea înscrierii.
Informaţii suplimentare la telefonul 0230-214.081.