O echipă alcătuită din trei elevi suceveni, membri ai Cercului de Şah de la Palatul Copiilor Suceava, a participat, la jumătatea acestei luni, şi s-a clasat pe locuri fruntaşe la Concursul de Şah „Cupa Luceafărul”, organizat de Palatul Copiilor Botoşani. Concursul face parte din calendarul competiţional de activităţi educative regionale al Ministerului Educaţiei. La concurs au participat echipe de copii de la Palatele Copiilor din Botoşani, Buzău, Constanţa, Iaşi şi Vaslui. Cei trei copii suceveni au participat în openul U 14 ani, unde s-au clasat pe următoarele locuri: Mihai Edward Pădurariu, locul I, la categoria băieţi - 12 ani, Robert Panţîru, locul I, la categoria băieţi - 10 ani şi Nicolas Pădurariu, locul I, la categoria băieţi - 8 ani.