Un tânăr de 30 de ani, angajat ca mecanic auto la o societate din municipiul Suceava, este cercetat penal pentru că l-a agresat pe soţul şefei sale. Fapta a avut loc vineri dimineaţă.
Agresorul, Cătălin N., a venit în stare de ebrietate la serviciu iar soţul administratorei societăţii, Mihai M., de 51 de ani, l-a trimis acasă. Refuzând „propunerea” acestuia, mecanicul auto i-a aplicat mai multe lovituri cu o bâtă şi cu pumnii.
În urma evaluării medico-legale s-a stabilit că victima are nevoie de 11-13 zile de recuperare.
Poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală lui Cătălin N., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „loviri şi alte violenţe”.