O femeie de 53 de ani a făcut un scandal monstru într-un bar din Vama, acţiunile sale determinând clienţii din local să părăsească incinta. Totul a început când respectiva, Elena R., a lovit un bărbat, Dumitru U., de 55 de ani, cu o sticlă plină cu bere în cap. Dezlănţuită, femeia a continuat şirul acţiunilor sale, aruncând cu o ladă cu sticle de bere în direcţia barmanului. În momentul în care câţiva bărbaţi au sărit s-o imobilizeze, aceasta a scos un spray iritant lacrimogen cu care a „parfumat” localul. Toate persoanele din bar au fost nevoite să părăsească incinta.
Poliţiştii i-au întocmit femeii dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracţiunilor de „loviri sau alte violențe”, „ultraj contra bunurilor moravuri” și „tulburarea liniștii publice”.
(17 iun 2013, 12:13:42