Un tânăr din oraşul Dolhasca este urmărit penal pentru tentativă de omor. Fapta a avut loc în noaptea de marţi spre miercuri, victimă fiind un bărbat de 52 de ani din aceeaşi localitate.
Constantin G., victima agresiunii, se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, frecventând des barurile din localitate. Acesta tocmai ieşise din barul din apropierea staţiei CFR, unde alături de fiul său a „servit” câteva pahare.
Pe drumul de întoarcere, bărbatul, rămas singur, a fost agresat de Adrian., de 19 ani, ajutat de P.G., de 17 ani. După ce a fost bătut, bărbatul a fost lăsat în şanţul de pe marginea drumului.
În urma diagnosticului medicilor din care a reieşit că viaţa victimei a fost pusă în pericol, Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de Adrian M., pentru săvârşirea infracţiunii de „tentativă la infracţiunea de omor calificat”. Tânărul a fost reţinut de poliţişti pentru o durată de 24 ore, fiind introdus în arestul IPJ Suceava. Acesta va fi prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă.
Celălalt tânăr este cercetat în stare de libertate pentru complicitate la comiterea infracţiunii de „tentativă de omor calificat”.