Ziua Mondială pentru Combaterea Deşertificarii şi a secetei a fost instituită de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite din anul 1994 şi este marcată la data 17 iunie.
Sărbătorirea acestei zile atrage atenţia asupra necesităţii stopării sau încetinirii procesului de deşertificare, aducând acest subiect pe agenda internaţională de mediu.
Deşertificarea şi seceta reprezintă provocări la nivel global, care afectează dezvoltarea durabilă, întrucât sunt asociate cu sărăcia, lipsa de alimente şi sănătatea, precum şi cu problemele care rezultă din migraţia sau strămutarea persoanelor din zonele afectate.
Această zi este menită să sublinieze faptul că deşertificarea este o realitate care poate fi abordată în mod eficient, că soluţiile şi instrumentele cheie constau în implicarea şi cooperarea comunităţii.