La Muzeul de Ştiinţele Naturii din municipiul Suceava se deschide miercuri, 12 iunie, la ora 15.00, expoziţia de grafică şi pictură cu genericul „Avem un singur Pământ”.
La manifestarea aflată la cea de-a II-a ediţie expun elevi ai claselor I-a, a III-a, a IV-a şi a VIII-a de la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava. Profesor coordonator: Raluca Schipor. Prezintă: prof. Cecilia Derviş şi prof. Izabela Coclici. Manifestarea cuprinde şi un microrecital susţinut de elevi ai claselor a IX-a şi a X-a, precum şi un argument prezentat de elevi ai clasei a XI-a de la colegiul de artă sucevean.