Un minor în vârstă de 16 ani din municipiul Suceava, a fost prădat de telefonul mobil, duminică, în plină stradă, de către un bărbat, în contul unei datorii. Fapta a avut loc pe strada Mărăşeşti din municipiul reşedinţă de judeţ. Victimei, D.B., i-a fost solicitată de către Dumitru D., de 31, achitarea unei datorii de 50 de lei. În urma refuzului minorului, bărbatul i-a sustras telefonul mobil din mână, pe care i-a promis că i-l va înapoia în momentul în care îşi va achita datoria.
Poliţiştii au deschis dosar de cercetare penală bărbatului de 31 de ani, Dumitru D., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „furt calificat”.