Un tânăr de 18 ani din municipiul Suceava este suspectat că i-ar fi sustras telefonul mobil „colegului de pahar”. Cei doi se aflau la o terasă din municipiul reşedinţă de judeţ când, la un moment dat, Petru C., din Dolhasca, tânărul păgubit, s-a ridicat de la masă pentru a arunca ceva la coşul de gunoi din apropiere. În momentul când a revenit, a constatat că telefonul mobil, în valoare de aproximativ 100 de lei, dispăruse, bănuindu-l de sustragerea acestuia pe un tânăr cu care se afla la masă, Andrei S., de 18 ani.
Poliţiştii efectuează cercetări pentru identificarea autorului şi recuperarea prejudiciului.