Consiliul Judeţean Suceava a aprobat în şedinţa de azi, luni, 3 iunie, asocierea acestei instituţii cu oraşul Siret pentru modernizarea unei porţiuni din drumul judeţean Zvoriştea – Zamostea – Siret – Frătăuţii Noi. Şeful administraţiei judeţene, Cătălin Nechifor, a precizat că lucrările de modernizare vor fi realizate pe o porţiune de aproape trei kilometri din acest drum. Nechifor a arătat că instituţia pe care o conduce s-a asociat cu primăria Siret deoarece gradul de îndatorare al acestui oraş este foarte mare, de 60%, motiv pentru care administraţia locală nu poate asigura toate fondurile necesare pentru modernizarea drumului. În cadrul acestei asocieri, primăria Siret va întocmi proiectul tehnic, va realiza lucrările de plombare şi va contribui cu suma de 100.000 de lei. De asemenea, Consiliul Judeţean Suceava va aloca o sumă de 250.000 de lei pentru reabilitarea drumului, lucrări realizate de SC Drumuri şi Poduri SA Suceava.