Poliţiştii încearcă să dea de urma a patru persoane care au sustras duminică dimineaţă, din locuinţa unui bătrân din comuna Berchişeşti, suma de 2.900 de euro. Cei în cauză veniseră la domiciliul lui Spiridon P., de 75 de ani, cu scopul de a cumpăra 35 de ouă. După ce au achitat alimentele, cei patru au plecat. Nu după mult timp, doi dintre aceştia au revenit, cerând permisiunea proprietarului de a folosi toaleta.
Profitând de faptul că bătrânul nu-i supraveghează, cele două persoane au sustras dintr-o felicitare aflată pe raftul de sus al dulapului din bucătărie, suma de 2.900 de euro.
Abia mai târziu, bătrânul a sesizat lipsa banilor şi a alertat poliţia.
Oamenii legii încearcă identificarea făptuitorilor şi recuperarea prejudiciului.