Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, a combătut ieşirile publice ale liderului PDL Suceava cu privire la regionalizare în condiţiile în care acesta nu participă la dezbaterile organzate pe această temă. Nechifor a spus că în calitate sa de preşedinte al CJ, a participat la cel puţin două dezbateri în municipiul Suceava pe tema regionalizării. El a arătat că una din aceste discuţii a fost organizată de Universitatea „Ştefan cel Mare” iar alta a avut loc la iniţiativa Asociaţiei „Pro Democraţia”. „La aceste întâlniri am discutat despre regionalizare dar nu am văzut picior de pedelist, nu înţeleg de ce Gheorghe Flutur cere dezbateri pe tema regionalizării dacă nu vrea să participe la astfel de întâlniri”, a declarat Cătăţin Nechifor. El a adîugat că liderul PDL Suceava participă la întâlniri la care sunt prezenţi doar pedelişti. Şeful Administraţiei Judeţene a spus că cei din PDL Suceava ar trebui să fie preocupaţi de găsirea soluţiilor cu privire la problemele judeţului. El a spus că nu a văzut disponibilitate din partea celor de la PDL pentru astfel de discuţii.