Senatorul PSD de Suceava, Ovidiu Dontu, susţine eliminarea restricţiilor, din 2014, pentru românii care vor să muncească în Marea Britanie. Ovidiu Donţu a participat la întâlnirea comună a preşedintelui comisiei pentru afaceri interne a Camerei Comunelor a Regatului Unit al Marii Britanii, Keith Vaz, şi a şase membri ai acestei comisii, cu membrii comisiilor juridice, de muncă şi pentru afaceri europene din Parlamentului României.
Donţu a explicat că vizita parlamentarilor britanici a fost făcută în contextul apropierii datei de 1 ianuarie 2014, când primul ministru al Marii Britanii, David Cameron, a anunţat eliminarea restricţiilor pe piaţa muncii pentru Romania şi Bulgaria.
În intervenţia pe care a avut-o în cadrul acestei întâlniri comune, Ovidiu Donţu a salutat declaraţia primului ministru al Marii Britanii, David Cameron, cu privire la eliminarea restrictiilor de pe piaţa muncii britanice începand cu data de 1 ianuarie 2014. Donţu a subliniat că această decizie aduce o stare de normalitate şi respectă libertatea de circulaţie a cetăţenilor români, care au aceleaşi drepturi că şi ceilalţi cetăţeni europeni. « Sper să existe susţinere şi la nivelul Camerei Comunelor a acestor poziţii ale oficialilor britanici », a arătat Donţu. În calitate de reprezentant al Comisiei Juridice din Senat, Ovidiu Donţu le-a propus parlamentarilor britanici să existe un dialog comun permanent la nivel parlamentar cu privire la posibila infracţionalitate a unor cetăţeni români, la cazurile de muncă ilegală, precum şi la incluziunea romilor.