Traficul de pe DN 17, de la Suceava spre Ardeal, a fost restricţionat luni timp de aproape o oră, după ce un şofer de tir s-a răsturnat pe raza comunei Ilişeşti. Evenimentul rutier s-a petrecut în jurul orei 14.30.
Conform anchetei poliţiei, Ioan T., în vârstă de 35 de ani, din municipiul Suceava, conducea un vehicul greu cu remorcă şi, într-o curbă la dreapta, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers. Autovehicul s-a răsturnat pe un mal de pământ, pe partea dreaptă a carosabilului.
În urma accidentului, un tânăr de 21 de ani, pasager în tir, a fost rănit uşor, fără a necesita internarea.