Un bărbat de 56 de ani din municipiul Suceava a fost înşelat marţi prin metoda rudei care a avut un accident, trimiţând 6.000 de euro prin tranfer bancar. Suceveanul, Ioan S., a fost apelat de un bărbat care s-a recomandat a fi fiul său şi care i-a relatat că a avut un accident din care a rezultat vătămarea corporală gravă a unei persoane.
Bărbatul, fără să verifice, a mers la o unitate bancară şi a trimis o primă tranşă de 8.400 de lei pe numele unei persoane din Bucureşti. Simţind că poate obţine mai mult, escrocul l-a mai sunat o dată cerându-i să mai trimită încă 3.800 de euro deoarece, chipurile, persoana accidentată decedase. Zis şi făcut, suceveanul a trimis banii de la o altă unitate bancară. Abia apoi, efectuând cercetări, a aflat că nu a fost vorba despre nici un accident în care să fi fost implicat fiul său.
În luna februarie, poliţiştii au reuşit identificarea autorilor înşelăciunilor comise asupra mai multor suceveni prin metodă rudei care a avut un accident, în persoana unor deţinuţi din Penitenciarul Galaţi. Aceştia, cu ajutorul unor complici din afara unității de detenție, au reușit să facă mai multe victime în perioada decembrie 2012 –ianuarie 2013, păcălind mai mulţi suceveni cu peste 100.000 de lei.
Ultima victimă a înşelăciunii de acest fel a fost o bătrână de 71 de ani, tot din municipiul Suceava, care, pe data de 8 mai, a trimis 6.000 de lei unei persoane care s-a recomnadat a fi avocatul fiului ei.
Poliţiştii recomandă sucevenilor să nu dea crezare unor astfel de cereri şi să anunţe imediat la 112, în cazul în care primesc un apel de acest fel.