Vicepreședintele regional al PDL, deputatul de Suceava, Ioan Bălan, acuză USL de dezinteres total pentur creșterea gradului de ocupare a forței de muncă. El a arătat că proiecte de legi lăsate aproape finalizate de guvernul PDL precum modificarea Legii 76/2002 privind sistemul asigurărilor de şomaj sau cele privind ucenicia, zilierii sau economia socială , nu au fost aprobate nici după un an de guvernare USL, deşi erau vitale pentru creşterea gradului de ocupare a forţei de muncă. Liderul democrat liberal a subliniat că lipsa soluţiilor Guvernului USL în combaterea şomajului este cea mai vizibilă în rândul tinerilor, unde rata şomajului a ajuns la 22,7%, aproape de 4 ori mai mare decât rata generală a şomajului din România. ”Pentru combarerea acestei probleme, guvernul PDL a elaborat Planul Naţional de Stimulare a Ocupării Tinerilor, ce avea drep scop găsirea unor soluţii pentru angajarea tinerilor în termen de patru luni de la finalizarea studiilor sau pentru încadrarea lor întrun curs de formare profesională, la finalul căruia să devină angajabili. După un an de guvernare, USL nu a pus în aplicare acest plan, sfidând nu doar aşteptările românilor, dar şi angajamentele internaţionale ale României, din moment ce ţara noastră s-a angajat încă din ianuarie 2012 că va elabora Planul respectiv”, a declarat deputatul Bălan.
”Sub guvernarea Ponta, ne îndepărtăm de atingerea ţintei stabilite prin Strategia Europa 2020, a unui grad de ocupare de 70%”
El a explicat că populaţia ocupată reprezintă doar 59% din populaţia totală cu vârste cuprinse între 15 și 64 ani la sfârşitul anului 2012. ”După o creştere minoră în trimestrul al treilea faţă de cel anterior, rata de ocupare s-a diminuat sub guvernarea USL la un nivel inferior stării naţiunii la preluarea mandatului. Aceeaşi evoluţie a avut loc și la nivelul gradului de ocupare a populaţiei cu vârste cuprinse între 20 şi 64 de ani. Rata de ocupare de doar 63,6% la sfârşitul ultimului trimestru din anul 2012 arată că, sub guvernarea Ponta, ne îndepărtăm de atingerea ţintei stabilite prin Strategia Europa 2020, a unui grad de ocupare de 70%”, a spus Bălan. Potrivit acestuia, rata şomajului înregistrată la Agenția Națională de Ocupare a Forței de Muncă a fost în creştere continuă începând din luna iunie 2012 şi până în luna ianuarie 2013. În această perioadă, rata şomajului a crescut cu 1,33 puncte procentuale. În următoarele două luni, rata şomajului s-a diminuat uşor, rămânând totuşi la un nivel ridicat (5,58%), cu aproape un punct procentual peste cel înregistrat în luna aprilie 2012, ultima lună de guvernare PDL”, a încheiat parlamentarul democrat liberal.