Președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor, a anunțat că economia județului Suceava dă semne de redresare și de creștere. Nechifor a arătat că aceasta reiese dintr-o serie de indici statistici. Conform datelor oferite de Direcția Județeană de Statistică, în luna februarie a acestui an, comparativ cu anul trecut, au crescut indicii la producția industrială și cifra de afaceri din industrie. Șeful Administrației Județene a mai arătat că la sfârșitul anului 2012, exporturile în județul Suceava au fost cu aproape cinci milioane de euro mai mari decât în aceeași perioadă din 2011. Nechifor a mai spus că la importuri s-a înregistrat o ușoară scădere, de la 25,8 de milioane de euro, la sfârșitul lui 2011, la 24,23 milioane de euro, la finele lui 2012.
( 9 mai 2013, 13:44:29