Un tânăr în vârstă de 17 ani care se deplasa cu bicicleta pe raza comunei Şerbăuţi, a fost accidentat mortal de un autoturism condus de un şofer începător. Biciclistul, D. Ş., localnic, se deplasa regulamentar când a fost acroşat de conducătorul auto Beniamin D, de 18 ani, din comuna Calafindeşti, care a pierdut controlul asupra autoturismului şi a intrat în derapaj.
În urma accidentului, biciclistul a fost transportat la spital în stare gravă, prezentând un traumatism cranio-cerebral sever. Deşi a fost supus unei intervenţii chirurgicale, din nefericire, acesta a decedat câteva ore mai târziu.