Peste 250 de poliţişti din judeţ au acţionat zilnic pe perioada minivacanţei de 1 Mai şi a sărbătorilor de Paşti, aceştia patrulând cu 90 de maşini de intervenţie şi zece autospeciale cu radare.
Poliţiştii au acţionat pentru păstrarea ordinii şi siguranţei publice, apărarea patrimoniului public şi privat, siguranţa rutieră şi a transporturilor feroviare.
În perioada 1-6 mai, poliţiştii au constatat 43 de infracţiuni, dintre care 14 în flagrant. Au fost identificaţi 35 de suspecţi de infracţiuni şi au fost reţinute patru persoane. În aceeaşi perioadă au fost aplicate 1.305 amenzi, cele mai multe, 1.043, pentru nereguli la regimul rutier. Alte 179 de sancţiuni contravenţionale au vizat persoane care au deranjat ordinea şi liniştea publică.
În trafic au fost reţinute 37 de permise de conducere şi retrase 16 certificate de înmatriculare.
În paralel, poliţiştii de la Serviciul Judeţean Transporturi Suceava au executat patrulări în 105 trenuri de persoane şi au monitorizat patru trenuri de transport marfă. Ei au aplicat 24 de amenzi şi au identificat 71 de persoane care nu aveau bilet.