Preşedintele PNL Suceava, deputatul Alexandru Băişanu, va împărţit în cursul săptămânii viitoare 100 de pachete pentru sucevenii nevoiaşi. Băişanu a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că se va ţine de cuvânt, iar salariul său de deputat îl va folosi pentru a acorda sprijin sucevenilor care duc o viaţă mai grea din cauza lipsei resurselor financiare. Liderul liberalilor suceveni a spus că în cursul zilei de miercuri, 1 mai, începând cu ora 15:00, va fi prezent la sediul PNL Suceava pentru a împărţi cele 100 de pachete, care vor conţine „tot ce ar trebui să aibă cineva acasă pentru a sărbători aşa cum se cuvine Paştele”. „Aşa cum am anunţat, salariul meu de deputat este donat în favoarea cetăţenilor care au o viaţă mai grea. Îi aşteptăm pe toţi cei care au cu adevărat probleme, în limita sumelor disponibile pe care le avem alocate acestei acţiuni”, a spus Alexandru Băişanu.
Pe de altă parte, tot miercuri, concomitent cu acţiunea liderului liberalilor suceveni va avea loc şi o altă acţiune asemănătoare, organizată de către femeile din PNL Suceava. Preşedintele Organizaţiei Judeţene din Suceava a Femeilor Liberale, Cristina Teodorovici, a spus că pe lângă cele 100 de pachete oferite de către Alexandru Băişanu, femeile liberale vor oferi, la rândul lor, pachete cu alimente pentru familiile nevoiaşe din Suceava. „Este o acţiune pe care o organizăm în fiecare an, atât de Crăciun, cât şi de Paşte. Este o campanie de suflet, şi alături de domnul preşedinte Alexandru Băişanu, anul acesta vom oferi şi noi pachete pentru familiile nevoiaşe”, a spus Cristina Teodorovici.
(28 apr 2013, 17:50:07
pentru tot
pentru că eşti preşedintele rugby-ului sucevean ..şi taci
modestule, te bagi şi la clubul de înot ?
eşti pruna din pălincă, nuca din cozonac
eşti obrazul cinstit ce guvernează.. când alţii n-o fac
eşti "Ţ"-ul din speranţă, miezul din dodoaşcă
împotriva şpăgii eşti gata de atac !!!
ce dacă-n parlament unii mai fac de tine başcă
tu eşti căutător de sensuri ( pe partea ta de jilţ )
privirea ţi-e o armă a gândirii, TU NU MINŢI
acum (ne) noroceşti cu mărinimia unui kil de orez
jur ( pe mama ta, ţigane ) eşti al Bucovinei miez
mă crezi ?!