Gestionarea celor două adăposturi de câini din lunca Sucevei ar putea fi încredinţată de anul acesta unei asociaţii de protecţie a animalelor. O propunere în acest sens a fost transmisă săptămâna aceasta Primăriei Suceava de către o organizaţie din Germania, care colaborează cu Proanima.
Aceştia au solicitat municipalităţii alocarea anuală a unei sume de 60.000 de euro pentru îngrijirea câinilor fără stăpân din cele două adăposturi. Propunerea lor va fi discutată în şedinţa de luna viitoare a Consiliului Local Suceava.