Asociaţia Multicare Suceava, în colaborare cu Primăria Şerbăuţi şi Şcolile Gimnaziale din Şerbăuţi şi Călineşti, organizează, duminică, 21 aprilie, începând cu ora 17:00, la etajul Iulius Mall Suceava, evenimentul caritabil „Un strop de lumină, pentru un suflet de copil!”. Manifestarea cuprinde un spectacol de muzică populară şi o expoziţie de produse hand made, realizate de elevi: felicitări, ouă încondeiate, trăistuţe, icoane pe sticlă, etc.
Meşterul popular Virgil Screpciuc va face o demonstaţie live de încondeiat ouă, împreună cu fiica sa Ana, căreia i-a transmis talentul şi pasiunea pentru arta populară.
Invitată specială în cadrul spectacolului de muzică populară va fi Loredana Mândrişteanu, solistă de muzică populară şi profesoară de limba ucraineană, la Şcoala Gimanzială din Şerbăuţi. Pe scenă vor evolua şi elevi talentaţi din cadrul celor două şcoli din comuna Şerbăuţi, Ilie Muntean şi Ana Maria Leucic, copii cu voci minunate, care au fost alături de Asociaţia Multicare Suceava şi la alte acţiune umanitare.
Organizatorii evenimentului vor să sensibilizeze opinia publică şi pe cei care vor fi prezenţi la evenimentul de duminică să facă donaţii, pentru a-l ajuta pe Vlăduţ Airinei, în vârstă de 13 ani, elev în clasa a VI-a, la Şcoala Gimnazială din Adâncata, un copil încadrat în grad de handicap accentuat, cu zece operaţii la ambele picioare.
Cei care doresc să-l ajute pe Vlăduţ, pot să participe la evenimentul duminică, de la Iulius Mall, dar au posibilitatea să depună bani şi în contul BRD: 340SV16155443400 (penumele Loredana Airinei, mama lui Vlăduţ).