Două motofierăstraie mecanice au fost sustrase în noaptea de sâmbătă spre duminică, dintr-o gospodărie din comuna Cornu Luncii, care aparţine unui localnic, Dumitru R., în vârstă de 43 de ani. Uneltele, în valoare totală de aproximativ 2.000 de lei, se aflau depozitate într-o anexă din vecinătatea casei de locuit.
Poliţiştii desfăşoară activităţi pentru identificarea hoţilor şi recuperarea uneltelor sustrase.