Un biciclist, Vasile Z., de 59 de ani, a fost accidentat luni seară, de o căruţă scăpată de sub control, pe DJ 178 F, în interiorul comunei Frătăuţii Vechi.
Căruţaşul, Ionel I., de 57 de ani, din localitate, a oprit atelajul în curtea unei societăţi comerciale, pentru a face cumpărături. Calul, rămas nesupravegheat, s-a speriat atunci cand prin zonă a trecut o motocicletă, tractând atelajul spre centrul comunei. După parcurgerea distanţei de aproximativ 500 de metri, atelajul necontrolat a l-a acroşat pe Vasile Z., care se deplasa cu bicicleta.
După impact căruţa s-a răsturnat în şanţul din partea dreaptă a părţii carosabile.
Biciclistul a suferit răni uşoare, pentru vindecarea cărora necesită 5-7 zile de îngrijiri medicale.