Prefectul judeţului Suceava Florin Sinescu doreşte să achiziţioneze un sistem funcţional de rachete anti-grindină, asemănător celor existente în Republica Moldova, unde sunt disponibile încă din 1960.
„Instituţia Prefectului – judeţul Suceava a solicitat Guvernului României încă de anul trecut fonduri pentru montarea de sisteme anti-grindină care să protejeze judeţul. S-au înregistrat pagube imense produse de ploi şi grindină în cursul verii trecute fiind afectate peste 12.000 de hectare de culturi agricole. Sperăm ca prin prezenţa dumneavoastră aici să putem obţine mai multe informaţii despre funcţionarea acestui sistem. Dorim să ne axăm pe dezvoltarea cooperării cu autorităţile din Republica Moldova, să avem cât mai multe sesiuni de pregătire a lucrătorilor din cadrul inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă”, a declarat Florin Sinescu prefectul judeţului Suceava.
Delegaţia din Republica Moldova se află pentru o săptămână într-un schimb de experienţă la invitaţia Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucovina al judeţului Suceava.