Îndrăgiţii artişti Stela Popescu şi Alexandru Arşinel vor evolua pe scena suceveană, luna viitoare, într-un spectacol extraordinar, „Revista revistelor”. Evenimentul va avea loc vineri, 24 mai, la ora 20:00, la Casa de Cultură a Sindicatelor Suceava.
Organizatorii spun că va fi un spectacol cu cele mai reuşite momente artistice selectate de-a lungul anilor din repertoriul Teatrului de Revistă „Constantin Tănase”. Distribuţia completă a spectacolului: Stela Popescu şi Alexandru Arşinel, Nae Lăzărescu şi Vasile Muraru, Cristina Stamate, Adriana Trandafir, Valentina Fătu, Cristian Simion, Nae Alexandru; interpreţi: Adrian Enache, Radu Ghencea; Baletul Teatrului de Revistă “Constantin Tănase” (coregrafia: Cornel Popovici), solişti: Lidia Judeanu, Vali Roşca, Edy Chiriţescu, Oana Popovici şi Mihai Ciobanu. Spectacolul va fi prezentat de Ana Maria Donosa. Regia: Bitu Fălticineanu, scenografia: arh. Theodora Dinulescu, aranjamente muzicale: Dan Dimitriu. Biletele costă 100, 80 sau 60 lei, în funcţie de aşezarea în sală, şi se pot procura de la secretariatul Casei de Cultură a Sindicatelor Suceava – intrare B, etaj 1. Relaţii şi rezervări la telefon 0230 523 718.