Un tânăr de 30 de ani din satul Paltinu, comuna Vatra Moldoviţei, Cristian Ş., a fost prins în flagrant de poliţişti, duminică, în timp ce încerca să vândă o armă letală confecţionată artizanal, pentru suma de 200 euro.
În urma examinării armei, poliţiştii au constatat că este o armă letală de calibrul 5,6 mm, confecționată artizanal dintr-o armă cu aer comprimat de calibrul 5,5 mm.
Bărbatul a declarat că a găsit arma respectivă precum și două cartușe de calibrul 5,6 mm, în pădurea ,,Măgura’’, în vara anului trecut și, după ce a tras cele cartușele, a adus-o la domiciliu cu intenția de a o comercializa ulterior.
Tânărul de 30 de ani este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ,,nerespectarea regimului armelor și munițiilor”.